LIMBA ROMÂNĂ ÎN AFORISME ȘI CITATE

  1. „Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii.” Mihai Eminescu
  2. „Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.” Ion Luca Caragiale
  3. „Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare…” Mihai Eminescu
  4. „Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa.” Mircea Eliade
  5. „A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.” Nichita Stănescu
  6. „Limba română e actul meu de naştere, eu sunt fiinţă sub  măslinul ei, care rodeşte de două mii de ani, dreptul meu e să-i ţin dealul verde şi bătut de soare şi să stau în genunchi sub ploaia cântecelor ce ţâşnesc din ea.” Fănuş Neagu
  7. „Cu cât scriu mai mult în franceză, cu atât mă fascinează mai mult limba română. De câte ori reîncep să scriu în limba română, redescopăr muzicalitatea limbii materne. Mă fascinează argoul jurnalistic, mă fascinează etajele argotice ale societăţii de consum.” Matei Vișniec
  8. „S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.” Grigore Vieru
  9. „Limba română este comoara fără cheie.” Ioan Slavici
  10. „Limba este întâiul mare poem al unui popor.” Lucian Blaga
  11. „Vieţuiesc în limba mea, acţionez în limba mea; de la un cuvânt până la altul se întâmplă toate minunile Universului în limba mea.” Grigore Vieru
  12. „Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi.” Herta Muller

Moiseev Marta, șef serviciu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s