Revoluția Română din 1989

Revoluţia română din decembrie 1989 a înlocuit totalitarismul cu libertatea. În urmă cu 32 de ani, o revoltă a românilor începută la Timişoara a cuprins ca o flacără toată ţara. A fost atât de puternică, încât a spulberat în câteva zile aproape patru decenii de dictatură comunistă. Au fost cele mai curajoase proteste ale sfârșitului de secol XX în Europa și s-au soldat, din păcate, cu victime, spre oroarea lumii întregi, care a putut privi cum se desfășoară o revoluție într-o țară sătulă de zecile de ani de privațiuni și suferințe.

Congresul al XIV-lea, din noiembrie 1989, a fost așteptat de societatea românească cu speranța anunțării unui program de reforme. Dar Ceaușescu nu a făcut decât să reia vechile teze privind politica de independență și necesitatea continuării industrializării. Răbdarea românilor depășise limitele rezonabilului. Scânteia avea să vină din vestul țării. La Timișoara, situația preotului reformat maghiar Laszlo Tokes devenise un motiv de îngrijorare pentru autorități. Casa pastorului, deconectată de la rețeaua de electricitate și fără posibilitatea de aprovizionare, a fost înconjurat de un cordon de credincioși, care s-au opus încercărilor Miliției de a-l evacua.

Ceea ce părea un caz izolat de nesupunere s-a transformat, în intervalul 15/17 decembrie, într-o demonstrație anticomunistă de masă. Bucureștiul a ordonat reprimarea demonstrațiilor cu ajutorul armatei. La 17 decembrie, în urma deschiderii focului împotriva demonstrațiilor, au fost 122 de victime. Pentru a distruge dovezile represiunii, o parte din morți au fost duși în grabă la București și incinerați. Pe 18 decembrie, muncitorii din Timișoara s-au alăturat protestelor, ceea ce a făcut ca la 20 decembrie autoritățile să piardă controlul asupra orașului. În aceeași zi, după ocuparea sediului local al partidului, Timișoara a fost declarată „oraș liber”.

Pe 19 decembrie, Radu Bălan și Ștefan Gușă au vizitat muncitorii din fabricile timișorene, dar au eșuat în a-i determina să-și continue munca. Armata a deschis focul împotriva muncitorilor în apropierea întreprinderii ,,ELBA,, Timișoara. Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat în oraș. 100.000 de protestatari au ocupat Piața Operei și au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”. În foaierul Teatrului Național din Timișoara o serie de cetățeni vor crea Frontul Democratic Român, cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflați în Piață.

Aflat în Iran într-o vizită de stat, Ceaușescu a revenit de urgență în țară. În seara zilei de 20 decembrie, Ceaușescu a ținut o cuvântare televizată în care a calificat revolta de la Timișoara drept acțiune concertată a unor „elemente huliganice”, sugerând că în spatele evenimentelor s-ar afla „iredentismul maghiar”. A doua zi a convocat un miting în București, pentru a ține un discurs, dar în locul uralelor obișnuite, din piață s-au auzit țipete, urmate de debandadă. Centrul orașului a fost ocupat de grupuri de demonstranți anticomuniști. Armata și Securitatea, chemate să instaureze ordinea, au folosit muniție de război, făcând numeroase victime. Incapabil să conștientizeze gravitatea situației, Ceaușescu a ordonat repetarea încercării de organizare a unui miting. Ministrul apărării, Vasile Milea, a refuzat folosirea armatei împotriva demonstranților. Lipsită de comandant, demoralizată de folosirea sa ca forță de represiune, armata s-a retras în dispozitiv în cursul aceleiași zile. Deși nu mai controla situația, Ceaușescu a decisadunarea locuitorilor capitalei în fața sediului CC al PCR. El nu a mai fost lăsat nici măcar să-și înceapă discursul, demonstranții declanșând atacul asupra clădirii. În disprerare de cauză, Ceaușescu a părăsit clădirea cu elicopterul prezidențial.

Ca urmare a constituirii unui grup de putere la București, cuplul dictatorial a fost reținut și internat la garnizoana militară din Târgoviște. La 25 decembrie 1989, în urma unui proces, ordonat de grupul structurat în jurul lui Ion Iliescu, cuplul Ceaușescu a fost condamnat la moarte. Sentința a fost executată imediat după pronunțare.

Opinia publică internațională, conducătorii statelor au început să trimită mesaje de sprijin al revoluției române. Mesajele de sprijin au fost trimise de către: SUA (președintele George H. W. Bush), URSS (președintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (în acel moment cele două Germanii nu se uniseră încă), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, și Václav Havel, scriitorul dizident, conducător al revoluției și viitor președinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franța (președintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) și RSS Moldovenească. Sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantități de alimente, medicamente, îmbrăcăminte, echipament medical ș.a.m.d. au fost trimise în România. În lume, presa a dedicat pagini și uneori chiar ediții întregi revoluției române și conducătorilor acesteia.

Surse: Istoria ilustrată a României / coord.: Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan. – 522-523 p. https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_Rom%C3%A2n%C4%83_din_1989#C%C4%83derea_lui_Ceau%C8%99escu

Marta Moiseev, șef serviciu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s