Scriitorul Spiridon Vangheli este prietenul copiilor

Concurenţa cu televizorul şi calculatorul trebuie acceptată. Dacă e box, box să fie. Cartea trebuie făcută aşa de interesantă, încât să corespundă cerinţelor copilului de azi, şi nu închipuirilor noastre de ieri.

Spiridon Vangheli

A scrie pentru copii e o muncă de salahor, pentru că trebuie să te înalţi la nivelul copiilor.
Spiridon Vangheli

A cucerit o lume întreagă cu peripeţiile lui Guguţă.

Spiridon Vangheli, considerat tatăl lui Guguţă, este un scriitor cunoscut atît în țară, cît și peste hotarele Moldovei. Scriitorul s-a născut în satul Grinăuţi, judeţul Bălţi. Cărțile lui traduse în circa 40 de limbi şi editate într-un tiraj de peste 8 milioane de exemplare au apărut în 68 de ţări. Împreună cu poetul Grigore Vieru, scriitorul a editat un Abecedar după care au învăţat multe generaţii de copii. Spiridon Vangheli este deţinător al Diplomei de Onoare ,,Andersen”, numele scriitorului basarabean fiind înscris în Lista celor mai buni povestitori din lume. De asemenea, scriitoulul a fost nominalizat pentru premiul Astrid Lindgren, cea mai mare distincţie din lume acordată literaturii pentru copii şi tineret. A fost distins cu cu medalia „Mihai Eminescu”, cu ”Ordinul Republicii”, cu Premiul de Stat al RSSM, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, cu titlul de Maestru al Artei şi cu cel de Scriitor al Poporului.

Maestrul este cunoscut prin cărțile sale pentru copii pe mai multe meridiane ale lumii. Personajele copilăriei noastre, Guguță si Ciuboțel, au ajuns tocmai până în Japonia și China! Operele lui Spiridon Vangheli au fost traduse în peste 40 de limbi ale lumii şi au apărut în 68 de ţări, el devenind o legendă vie a literaturii din Republica Moldova.

Potrivit academicianului Mihai Cimpoi, Spiridon Vangheli este un scriitor şi un educator de valoare națională. „Prin tot ce a făcut – prin cărți, prin manuale, prin întâlnirile sale cu cititorii -, el a demonstrat că numai copilul poate face viața mai frumoasă și mai sfântă”, a remarcat Mihai Cimpoi. A cucerit o lume întreagă cu peripeţiile lui Guguţă.

Vasile Romanciuc menționează, Spiridon Vangheli este un mare scriitor al copilăriei şi unul din condeiele de aur ale literaturii române. 

De ziua maestrului, am selectat doar câteva dintre cele mai valoroase cărți ale lui, ca să le citim împreună cu copiii.

Băiețelul din coliba albastră / Spiridon Vangheli. – Chișinău, 2011

„Noaptea dorm în casă, dar ziua trăiesc în coliba albastră”, spune Radu, un băiețel de trei ani care este protagonistul cărții ”Băiețelul din coliba albastră”. Invită-l și pe micuțul tău în lumea lui Radu și veți descoperi împreună frumusețile lumii și tărâmul superb al basmelor.

Pantalonia – țara năstrușnicilor / Spiridon Vangheli. – Chișinău : Guguță, 2013

O povestioară foarte interesantă pe care Spiridon Vangheli o dedică fiicei sale Rodica. Chiar dacă subiectul este unul destul de profund, sunt și momente în care veți zâmbi împreună cu copiii. Conform recenziilor, în această lucrare, Spiridon Vangheli a adunat tot ce a avut mai bun din celelalte cărți, împlinind și desăvârșind tabloul operelor sale cunoscute și îndrăgite pe toate meridianele.

Împărăția lui Ciuboțel / Spiridon Vangheli. – Chișinău : Guguță, 2014

Ciuboțel este un băiețel năstrușnic, care își pune pe jar părinții de fiecare dată când iese pe ușa casei. El își dorește atât de mult să aibă bunici încât îi construiește din zăpadă în toiul iernii.  Oamenii de zăpadă prind viață și grai. Așa apar Moș Dalbu și Mătușa Dalba care veghează zi și noapte de la gardul casei. Două personaje, care îl vor ajuta și îndruma pe Ciuboțel în cele ce vor urma…

Isprăvile lui Guguță / Spiridon Vangheli. – Chișinău : Guguță, 2014

„E o carte cu umor subtil, de respirație universală”, scria despre ”Isprăvile lui Guguță” celebrul ziar american New York Times în anul 1977. Guguță a apărut în America, Germania, Italia, Rusia, Finlanda, Japonia, China şi în multe alte țări (72 de ediții în 38 de limbi). Celebra carte în care este ilustrată cușma mare și încăpătoare a lui Guguță ar trebui să fie nelipsită din casele noastre. Este o carte care ne-a marcat copilăria și va marca încă multe generații la rând.

Crăița / Spiridon Vangheli. – Chișinău : Guguță, 2017

Noi, cei de pe meleagurile basarabene, ne regăsim copilăria și suferința în această carte. E o carte de învățătură despre ce e bine și ce e rau, despre ce e frumos și ce e urât, despre cum se poate ieși din situațiile cele mai grele – prin muncă și stăruință, așa cum fac fetele și Crăița…

Copiii în cătușele Siberiei / Spiridon Vangheli. – Chișinău : Guguță, 2013

Draga copile, am scris aceasta carte cu sufletul sfâșiat de durere. De ce am scris-o? Ca să arăt cât de crunt a fost regimul totalitar? Nu numai. Am vrut să-i vezi pe compatrioții noștri în altă lumină. Ei au rămas Oameni în cele mai strașnice împrejurări.

Lectura împreună cu părinţii influenţează extraordinar copiii – râzând împreună, mirându-se sau întristându-se, discutând cele citite, părinţii îi arată copilului atitudinea lor faţă de diferite situaţii, îi învaţă să aleagă principalul de secundar, să facă concluzii. Guguţă si Ciuboţel au ajuns până şi în Japonia, China, unde sunt iubiţi la nebunie – cred ca e timpul sa îi cunoaştem şi să îi iubim și noi.

Dragi copii, vă îndemnăm la lecturi frumoase!

Veți descoperi multe lucruri interesante, citindu-le alături de surori, frați, părinți, bunici!

Violeta Lisnic, șef sector

Sursa: https://litera.md/spiridon-vangheli-366515

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s