Iulian Filip împlinește 74 de ani de la naștere.

Iulian Filip s-a născut la 27 ianuarie 1948, în satul Sofia, raionul Drochia, RSS Moldovenească. Este un poet, scriitor, dramaturg, folclorist și doctor în filologie. După absolvirea școlii medii din Sofia, devine student la Universitatea Alecu Russo din Bălți (1965), facultatea de fizică și matematică, apoi – la litere, aceeași universitate.

Activitatea sa literară este consacrată, practic, în întregime literaturii pentru copii şi cercetării folclorice. Primii paşi pe tărîmul muncii i-a făcut la Academia de Știinţe din RSSM, în calitate de colaborator ştiinţific al sectorului Folclor al Institutului de Limbă şi Literatură a ASM. Din anul 1990 și pe parcursul a mai multor ani a fost şeful Direcției cultură a municipiului Chișinău.

Debutează cu placheta de versuri Neîmpăcatul meșter (1974), în care motivele universului adolescentin se întâlnesc cu cele folclorice. În Cerul fântânilor (1977), Dialoguri primordiale (1978), Hulub de poștă (1983), Unde ești? (1987), Cafea neagră (1989), Fir de nisip (1991), Dansul timizilor (1994) și Semințele mărului oprit (1998), autorul cultivă un vers clasic, tradițional, sugestiv.

Piesele sale pentru copii și pentru cei mari au fost montate în câteva spectacole. În proză s-a afirmat prin romanul eseistic Cobaiul nu triumfă (1996), iar în folcloristică prin cărțile Teatrul popular (1981) și Primiți „Căluțul”? (1983). Iulian Filip este și autor de texte pentru cântece de factură populară, corale și de estradă, autor de librete.

GÂNDURI ÎNTRE CĂRȚI LUMINOASE

Cartea-i bună când adună… 
Cartea bună gând adună… 
Cartea bună lume-adună 
(lume bună îm-pre-u-nă!)… 
Dacă-adună, dacă-i bună, 
cartea bună se împarte, 
se împarte, face parte 
şi aici, şi mai departe 
(de aici până departe!) 
din ce are bun o carte, 
dacă-i bună, dacă-adună…
O lumină nu dezbină?…
De lumină se anină
rătăcitul cel prin tină
şi se-nalţă spre lumină –
când lumina e senină,
când lumina nu dezbină,
când lumina-i din lumină,
când lumina-i spre lumină…
CÂNTECUL MELCULUI

De ziua mea eu n-am să fug de-acasă.
O să-mi urc casa într-un vârf de fag
și-o să aștept prin frunza răcoroasă - 
să văd cum vine oaspetele drag.

De-acasă n-o să fug de ziua mea.
O să-mi duc casa pe un vârf de stâncă
și-o să aștept pe unde m-aș afla - 
din prag să văd cine mă-ntreabă încă.

De ziua mea de-acasă cum să plec?
Cu casa mea la poartă voi păzi
și voi citi cărările de melc
cum strălucesc spre... unde-atunci voi fi.

De ziua mea când nu voi fi acasă,
pe undeva departe o să fiu - 
în lume cu verdeață răcoroasă.
Va fi frumos acolo? Sper să știu...

Marta Moiseev, șef serviciu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s