ACOLO UNDE FEMEILE SUNT REGI de CHRISTIE WATSON („Bătălia Cărţilor”, ediţia a VI-a, segmentul adolescenți)

În anul 2015 Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, a implementat un nou proiect-concurs de lectură cu genericul BĂTĂLIA CĂRŢILOR.

 Scopul concursului este de a stimula lectura în rândul copiilor şi adolescenţilor, de a promova cărţile de valoare destinate acestor categorii de vârstă.,

 Mai multe detalii, găsești pe pagina:  http://www.hasdeu.md/ce-unde-cind-batalia-cartilor-11/

La evenimentul de lansare a Concursului de lectură „Bătălia Cărţilor” 2020, ediţia a VI-a, am participat cu prezentarea de carte „ACOLO UNDE FEMEILE SUNT REGI” de CHRISTIE WATSON.

Acolo unde femeile sunt regi – cartea „sofisticată, scrisă pe mai multe planuri” a autoarei britanice Christine Watson (n. 1976) e înainte de toate un thriller psihologic, cu atât mai credibil, cu cât romanciera a făcut ea însăşi voluntariat în cadrul unei organizaţii umanitare. Este o producție literară despre iubirea maternă în diferitele ei reprezentări, despre lumea exotica a Nigeriei, cu senzațiile, mirosurile, culorile, ce o definesc.

Biserica a fost mereu o parte importantă în viața noastră. Când trăiești ca în Rai, nu poți uita să îi mulțumești lui Dumnezeu. (p. 11)

Un Cleric sorbit de lăcomia banilor, utând de menirea sa, de a fi mângâiere și ajutor celor necăjiți, a lăsat să fie pierdute două vieți.

Elijah a murit odată, în prima seară când l-au luat de lângă Mama. Era atât de mort, încât nu mai putea să miște nimic. (p. 29)

Erou central, este un băieţel de şapte ani, pe nume Elijah, născut în Anglia, din părinţi nigerieni. Tatăl sau se prăpădeşte într-un accident de maşină, iar maică-sa Deborah, în urma tragediei, dar și a altor nenorociri îşi pierde minţile. Unui episcop exorcist o convinge că fiul ei e posedat, drept care începe s-o estorcheze de bani.

Tratamentul de care a avut parte Elijah a pus amprente serioase pe psihicul copilului. Și atunci, băieţelul blajin devine periculos: „Vrăjitorul controla totul şi era atât de puternic, încât îl putea face pe Elijah să dea foc bucătăriei (…) putea face ca Elijah să piardă totul, de fiecare dată, din nou.”

Uneori, nici nu știa să se joace. Cel mai firesc lucru pentru un copil. Dar … venise și timpul să înceapă o nouă viață.

Nimerind într-un centru de plasamnet pentru copii are parte de asistenți buni. Ricardo, unul dintre ei, îi spune o frază mobilizatoare băiatului care îl va susține pe parcursul întregii sale suferințe: „trebuie să înțelegi că indiferent de ți-au spus unii sau alții vreodată fie chiar un om religios, tu ești un băiat bun, un băiat bun de tot.” (p. 22)

Absolut toți copii, care urmează să fie adoptați, au nevoie de atenție specială, factorul-chie este capacitatea lor de adaptare. Ajuns în grija serviciilor de plasament, micuţului i se caută o familie, un cuplu care renunţase deja la speranţa de a mai deveni părinţi face totul ca să-l adopte.

„Arborele familiei” … arborele lui Elijah arăta întotdeauna cum arătau copacii în toiul iernii, și când li se spunea să vină cu poze de când erau mici și să se joace de-a „ghici cine-i bebelușul”, Elijah n-avea încotro decât să ducă o fotografie dintr-o revistă și să pretindă că era a lui (p. 45)

Ajunge într-o familie iubitoare. Era atât de fericit, se legăna între mâinele lor, descoperise poveștile cu Vini-Puh, Micul Prinț, învățase să joace fotbal, să culeagă mere, să facă grătare la natură, etc.

Cine îi sunt părinții adoptivi?

Nikki, o ființă foarte nostimă, cu studii medii de specialitate, lucrătoare la un centru de plasament pentru câini. Ea descoperă că să fii o mamă adoptivă e la fel cu ceea ce trăia o mamă naturală, sunt aceleași sentimente. (p. 117)

Obi, un avocat cu multe lucrări publicate și cu un masterat în Etică. Nikki și Oby – cuplu care nu pot avea copii. Acești părinți ajung să descopere la ce fel de grozăvii fusese supus micuţul – băi de acid, multiple fracturi ale membrelor, o rană (de la şurubelniţă!!!) la cap, ca să nu mai vorbim de abuzurile psihice și îndoctrinarea religioasă.

De unde totul se anunţa atât de roz, în viziunea mamei sale biologice Deborah: Există trei locuri unde femeile sunt regi. Unul este în acel moment de după naștere, când generații de femei se scurg în trupul uneia singure și toată lumea se înfioară, iar natura ne amintește cine este rege. Al doilea loc este Nigeria, unde, o femeie, o prostituată chiar, era atât de respectată, încât a fost făcută rege. Al treilea, „Şi în Rai femeile sunt regi, negreşit, căci în Rai toate relele de pe pământ sunt îndreptate” (p. 142)

Nigeria, Naşterea unui copil şi Raiul… , tot ea îi preface în iad viaţa băieţelului.

Cartea ne îndeamnă să fim sensibili, empatici cu astfel de copii și să manifestăm respect față de oameni care au curajul să adopte un copil, oferindu-I un alt viitor.

Este o carte care ar fi s-o citească spre luare-aminte cât mai mulţi părinţi.

Liliana Juc, șef Filială,

Natalia Minciuna, bibliotecar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s