SERVICII DE DEZVOLTARE A COMPETENȚELOR UTILIZATORILOR

  • TEATRUL DE PĂPUȘI „BIBLIOPICII”

Teatrul de păpuși „BIBLIOPICII și anul acesta a fost un serviciu atractiv și aducător de valoare. Copii participanți au acumulat mai multă experiență în transmiterea unui mesaj, în descifrarea și abordarea unui text literar-artistic, în comunicarea cu publicul spectator. Lectura teatralizată facilitează apropierea de opera literară într-o măsură și mai mare (o poezie vei vedea-o altfel, dacă va fi citită cu intonația cuvenită și expresivitate). Interpretările de rol în scenete, poezii dramatizate, îi fac pe participanți să recepționeze mai bine un text, să poată simți și trăi artistic, într-un cuvânt, învață să descopere frumusețea textului și să transmită această emoție mai departe. Exercițiile de dramatizare prin intermediul marionetei îi modelează pe copii, îi fac să fie mai dezinvolți, mai creativi, mai siguri pe sine. Participanții au deprins abilități de lecturare cu expresivitate, ținută scenică, improvizare. Iar spectacole susținute le-au oferit experiența scenei mari, acea de a fi în pielea adevăraților actori.

(În 2018 am susținut următoarele inserțiuni artistice și spectacole: Colaj din creația scriitorului Iulian Filip,  în cadrul evenimentului Lansarea cărții „Iulian Filip: Balanța Vărsătorului, vederea Mergătorului” de Mariana Harjevschi; În căutarea fericirii pierdute, în baza cărții În ospeție la Ursulețul Marmi de Mircea Grecu, Suntem bibliopicele în cadrul Evenimentului Târgul serviciilor.)

În 2019 am realizat trei spectacole: Gala Poveștilor în cadrul Evenimentului de Relansare a Programului „Să Re-auzim povestea”, Biblioteca mea în cadrul activității Duplex Profesional BM „B. P. Hasdeu”, Filiala „Târgoviște”, Chișinău – Biblioteca Metropolitană București, Vacanță cu gust de poezie, Ștefan Cel Mare – voievod între voievozi, în cadrul Programului estival Provocarea verii: Citește! Descoperă! Creează!, Prietenii mei dragiîn baza cărții cu același nume, în cadrul Evenimentului Întâlnire cu Maestrul Eugen Doga, autorul cărții Prietenii mei dragi, Poezii de iarnă, în cadrul Evenimentului Cititorul și partenerul anului 2019.

CONCLUZIE: Teatrul de păpuși BIBLIOPICII și-a desfășurat activitatea foarte productiv. Bibliopicii sunt plini de pasiune față de lectură, carte, teatru. Toți împreună ne delectăm cu textele frumoase, fie proză sau poezie. Teatrul de păpuși Bibliopicii se identifică cu imaginea bibliotecii Târgoviște. IMPACT: 16 workchop-uri/ 172 part., 6 spectacole/ 269 participanți, 34 postări pe facebook cu 10792 vizualizări; 15 videouri; 1 postrae wordpress; 3 apariții TV  (PRIMA ORĂ. Oameni ca noi; PRO TV O seară perfectă, PRO TV De Ziua Internațională a păpușarului).

  • MEȘTERIȚA

În cadrul acestui serviciu, participanții au deprins noi abilități de lucru cu stofa, hârtia, materiale reciclabile, plastelină. Ghidați de Violeta Lisnic, șef sector copii, conducătoarea acestui serviciu, au modelat, creat, pictat, inventat. Copii au învățat să confecționeze lucruri drăguțe din materiale minime, să-și exploreze la maxim creativitatea, să dorească să se recreeze plăcut și util. Aceste ore de meșterit au contribuit la dezvoltarea abilităților practice, la insușirea tehnicilor de lucru cu diverse materiale. Atelierele au avut următoarele tematici: Confecționăm fulgi, Confecționăm cocoșei, Confecționăm spiriduși, Confecționăm mărțișori, Lucrăm cu plastelină, Plantăm flori de primăvară, Confecționăm un portret din materiale reciclabile, Confecționăm suvenire din materiale reciclabile, Confecționăm un coșuleț pascal, Confecționăm flori, Poster: Bun venit vacanță!, Chișinău – oraș de vis, Peisaj tomnatic: Tehnica amprentelor de Frunze, Peisaj de toamnă, Tehnici de lucru cu plastilina, Lucru cu mărgele, Colaje din Frunze, Lucrul manual cu plante din natură, Confecționăm un neuron din mărgele, Machetă: Creierul-oraș minune, Compoziție de toamnă, Confecționăm jucării pentru brad, Confecționăm punguțe pentru sărbători. Prin acest serviciu, am atras noi utilizatori, cititori dornici de a cunoaște, a crea și a-și descoperi pasiunile. Concluzie: În anul 2019 au fost cu 175 mai mulți participanți. 2018  Impact: 23 ateliere cu 206 participanți, 23 postări cu 6.378 vizualizări. 2019  Impact: 28 ateliere cu 411 participanți; 28 postări pe facebook cu 6.401 vizualizări.

  • MICII EUROPENI (estival)

           Un serviciu estival la a X-a ediție. Am excelat în lectură zilnică a obiceiurilor și tradițiilor despre statele europene, am descoperit ce înseamnă Marea Familie Europenă, am exploarat identitatea și farmecul fiecărui stat din cele 28 de state membre, am creat, înveșniciind emoțiile și trăirile prin desen. Am parcurs cele însuște pe parcusul a 8 ședințe prin prezentarea generală de către conducătorul acestui serviciu, materiale realizate în ppt, hartă, întrebări /răspunsuri, pentru a trece, mai apoi, la concursul de erudiție „Ce știm despre Europa?” Am făcut o o incursiune a țărilor și capitalelor din UE, ne-am amintit de monstruleți, jocuri preferate ale copiilor, curiozități, tradiții și obiceiuri din diferite state europene, etc. La final de ședință, participanții și-au spus impresiile, au prins cu bucurie dulciurile din jocul danez „Bătutul pisicii”. Din sondajele participanților la Programul estival „Provocarea verii: Citește! Descoperă! Creează!”, clubul pe interese „Micii europeni” a constituit cea mai interesantă activitate de exploarare. IMPACT: oră de lectură – 6 /143 part., concurs de erudiție – 4 /102 part., atelier de creație – 1 /25 part., postări pe rețele – 21 cu 7438 vizualizări, apariții TV – 1 (Moldova TV 1). Total: 11 activități cu 270 participanți

  • TABCREATIV

Scopul serviciului TabCreativ constă în oferirea instruirilor pentru utilizarea creativă a tabletelor prin intermediul aplicațiilor educaționale. Grupul țintă: 7-14 ani.Trainingurile desfășurate de două ori pe lună (prima și ultima zi de marți a fiecărei luni) au avut următoarele  titluri: Descoperim o aplicație nouă, Cultură generală, Capitalele lumii, Desenăm o poveste, Google Earth, Comic Page Creator, Ghicește cuvântul, Țările Europene, Țări și capitale, SkyMap, Calendar Istoric. Acest serviciu a avut atractivitate în cadrul Programului estival Provocarea verii, la componenta Descoperă!, unde exersam cele învățate sau exploram ceva cu ajutorul aplicațiilor. IMPACT: traininguri – 23, participanți – 328, persoane instruite – 160, postări – 5 /559 vizualizări.

  • ÎNVĂȚĂM SĂ CREĂM POVEȘTI DIGITALE

Serviciul Învățăm să creăm povești digitale, în categoria servicii IT (tehnologii informaționale), este unul de perfecționarea competențelor digitale, de lucru creativ cu tehnologiile informaționale. Are un program flexibil, atunci când se adună un eșantion de doritori de a face o poveste digitală, convocăm instruirile. Anul acesta serviciul a avut mai puține sesiuni. În schimb, tehnica de lucru în crearea poveștilor digitale a fost transmisă următoarelor colege: Marta Moiseev, Natalia Caruntu, Violeta Lisnic. Au fost desfășurate 6 trainguri cu următoarele sesiuni: Familiarizarea cu Programul de creare şi editare video Windows Live Movie Maker, Programul de înregistrări audio Audacity, Pregătirea materialelor pentru o povestire digitală (imagini/ foto editate, melodie convertită, voce înregistrată); Sudarea elementelor adunate şi editarea poveştii digitale și partajarea poveştii pe reţele de socializare şi primirea de feedback. IMPACT: traininguri – 6/ 15 part., 4 povești cu 1470 vizualizări.

  • ÎNVĂŢĂM CALCULATORUL

Scopul serviciului constă în iniţierea în programele primare ale calculatorului. Periodicitatea serviviului: în fiecare zi de miercuri a lunii. Grupul țintă: personae 50+ ani. Pe parcursul acestui an s-au desfăşurat 22 de activităţi. Enumerăm următoarele subiecte de instruire: Inițiere în programul Microsoft Word, Crearea poștei electronice și înregistrare pe rețeaua de socializare Facebook; Formarea deprinderii de a lucra cu programul Microsoft Word; Formarea deprinderii de a socializa cu Facebook; Învățăm programul Microsoft Excel; Inițierea în modul de funcționare a calculatorului. Componentele de bază a calculatorului; Introducerea și formatarea datelor în Microsoft Excel. IMPACT: 21 persoane instruite, 50 participanți; 10 postări cu 1529 vizualizări.

CONCLUZIE: Nr. total de servicii – 7, dintre care un serviciu web (29 povești /12.518 vizualizări), 6 servicii moderne /1234 participanţi; 110 ore instruire nonformală cu 545 persoane instruite; 0.29 participări la orele de instruire per utilizator activ (1234 part. ÷ 4542 utilizatori activi). Din nr. total de servicii – 3 servicii în domeniul IT; 51 de ore instruire nonformală în domeniul IT; 393 participanți la instruire nonformală în domeniul IT. Sesiuni internet: utilizarea calculatoarelor 2332 persoane, utilizarea tabletelor 441 persoane, utilizarea zonelor Wifi 4835.

Servicii domeniul IT:

  1. TabCreativ23 instruiri cu 328 participanţi
  2. Învăţăm calculatorul22 instruiri cu 50 participanţi
  3. Învăţăm să creăm poveşti digitale6 instruiri cu 15 participanţi

Servicii de educare și recreere:

  • Teatru de păpuşi Bibliopicii16 workchop-uri cu 172 participanți
  • Povestea de seară pe facebook la Târgoviște – 29 povești /12.518 vizualizări
  • Meşteriţa28 ateliere cu 411 participanți
  • Micii europeni11 activități cu 270 participanţi

b) SERVICII INFORMAȚIONALE

Vizitele ghidate sunt organizate atât din inițiativa Bibliotecii „Târgoviște” pentru a familiariza colectivitățile preșcolare și școlare cu Biblioteca, cât și la solicitările acestora. În urma numeroaselor vizite ghidate desfășurate în ultimii ani, a crescut interesul față de această entitate și față de viața culturală a acesteia. În ce constă o Călătorie în Regatul Cărții sau Un voiaj în Țara Cunoștințelor? Micii vizitatori află cum sunt aranjate cărțile la raft, de ce trebuie să se ghideze în căutările la raft, ce reprezintă un divizionar și care este rolul lui pe raftul de cărți; ce numim expoziție de carte; ce numim ediții periodice, specificarea lor, de ce sunt adunate în colecții/ legături. Vizitatorii sunt familiarizați cu serviciile de bibliotecă și pașaportul acestora (Teatrul de păpuși „Bibliopicii”, Meșterița, Micii europeni (estival), TabCreativ, Învățăm să creăm povești digitale, Ecolectura, Povestea de seară pe facebook). În cadrul acestor vizite, participanții află care sunt regulile de înregistrare la bibliotecă, ce numim „card inteligent”, cum se împrumută documentele la domiciliu, cum poți rezerva o carte, etc. Participanții la vizitele ghidate sesizează specificul fiecărui spațiu, savurează din frumusețea decorului, ce se schimbă în funcție de anotimp, sunt intrigați de prezența cortinei, diversitatea serviciilor, programelor de lectură (Să Re-auzim povestea, Chișinăul citește (pe trei segmente de vârstă), Concursul de lectură Bătălia Cărților); descoperă multitudinea și complexitatea activităților desfășurate la bibliotecă din fotografiile expuse pe standul Oferta educațională. Prin aceste lecții informaționale recrutăm noi utilizatori, ne promovăm colecția de carte și oferta educațională. Astfel, formăm și o cultură a utilizării bibliotecii. Vizitele ghidate sunt organizate și pentru diferite delegații de bibliotecari din Republică, cât și de peste hotarele ei. Evident, acestea se desfășoară la alt nivel, vorbim mai mult pe filiera profesională, în ce constau serviciile oferite pentru comunitatea de cititori, care este impactul acestora, despre specificul Filialei „Târgoviște”, adică nota teatrală și elementul ludic prezent în activitățile noastre.

În concluzie: Vizitele ghidate au sporit vizibilitatea bibliotecii. Prin aceste lecții informaționale recrutăm noi utilizatori, valorificăm colecția de carte, ne promovăm serviciile și programele, pregătim un cititor avizat, formăm o cultură a utilizării bibliotecii.

IMPACT: Reviste bibliografice – 19 cu 183 participanţi; lecţii bibliografice/ informaţionale – 3 cu 85 participanţi; vizite ghidate 25 cu 878 participanți.

Liliana Juc, șef Filială

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s