Arta povestirii – o metoda nonformală eficientă

Biografia lui Eminescu redată prin metoda nonformală – arta povestirii. O biografie complexă expusă printr-un șăgalnic fir narativ, unde artisticul se îmbină lejer cu documentarul, iar faptele, datele devin ușor perisabile.

Mihai Eminescu – un nefericit sau un ales al sorții?! Un elev strălucit la materiile umaniste, dar mai puțin bun la materiile exacte. O memorie fenomenală, care a absorbit în câteva luni de studii mai mult decât într-o viață studențească. Se formează la Universitățile din Viena și Berlin. Un pelerin, un devorator de lecturi bune, un bun cunoscător de materii înalte în domeniul istoriei, culturii și civilizației. Își depășește întotdeauna semenii în copilărie, adolescență, prin cunoștințele pe care le posedă. Elegant prin ținutele sobre, manierat, cu bun ton. Sensibilizat de vicisitudinile din societate, cu vervă ticluiește poezia socială, plin de indignare se mistuie în scrierea articolelor. A iubit cu multă pasiune și suferință. Sufleor, conțopist (avea un scris lizibil și citeț), gazetar, inspector școlar. Prieten cu un alt geniu al spiritului românesc Ion Creangă. A valorificat poezia de sorginte folclorică, absorbind pe lângă baci, basme cu moșnegi, ghicitori și cântece populare. Tablourile idilice din copilăria petrecută în deplină libertate le transpune în poezia naturii Revedere, Codrule, codruțule, Fiind băiat…, O, rămâi. Un tânăr rebel, și mare patriot. Dragostea este cea care îl înalță și coboară de mii de ori. Creează capodopere, este conștient de genialitatea sa. Mihai Eminescu – o biografie de geniu, complexă și neordinară.

Lecție publică „Mihai Eminescu – o biografie pe scurt”. Prelegere persuasivă cu inserțiuni artistice, poezii recitate de participantele de la Teatrul de păpuși „Bibliopicii”, comentarea unor date și fapte din biografia poetului, trimitere la surse, prezentarea edițiilor de referință. Această activitate a fost livrată elevilor de la Școala Profesională Nr. 2 și Centrul Comunitar pentru Copii și Tineret Vatra”. #citimeminescu2019#filialatargoviște

 

Liliana Juc, șef filială

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s