Revistă bibliografică „Noile achiziții despre știință”

      Importanța științei pentru dezvoltarea societății este o axiomă incontestabilă. Devenind un factor social relevant, știința a cucerit un statut particular în contextul socio-cultural actual, iar gradul de avansare a nivelului cunoașterii științifice a devenit un indicator concludent al evoluției societății. Este evident faptul că nu se găsește azi vreo țară pe globul pământesc în care ar fi contestată importanța științei pentru dezvoltarea societății. Ştiinţa poate fi văzută ca extensia şi dezvoltarea supremă a gândirii critice. Aceasta este o instituţie care se ocupă cu identificarea ideilor de substanţă, tratarea lor ca indicaţii pentru acţiunile din lumea reală şi apoi cu evaluarea rezultatelor unor astfel de acţiuni.

lumea ca un mare spectacolDawkins, Richard. Lumea ca un mare spectacol: dovezile evoluției / Richard Dawkins; trad.: Mihnea Gafița. – București: Humanitas, 2016. – 481p.

Dovezile evoluției se înmulțesc pe zi ce trece și n-au fost niciodată mai puternice. În același timp și în mod paradoxal, opoziția neinformată este și ea mai puternică decât până acum. Este greu de închipuit o mai clară, mai cuprinzătoare și mai incitantă trecere în revistă a dovezilor evoluției în biologie decât Lumea ca un mare spectacol. Exemplele vii ale selecției naturale, indiciile oferite de fosile, datele embriologice, analizele geneticii moleculare – toate aceste probe, prezentate de Richard Dawkins cu eleganță și rigoare, constituie demonstrația inatacabilă că statutul evoluționismului e la fel de solid ca statutul oricărei științe a naturii din zilele noastre.

HiggsBaggott, Jim. Higgs: inventarea și descoperirea „Particulei lui Dumnezeu” / Jim Baggott; trad. și postf.: Irinel Caprini; cuvânt înainte: Steven Weinberg. – București: Humanitas, 2015. – 249p.

În vara lui 2012, la marele accelerator de particule de lângă Geneva a fost descoperit bosonul Higgs, a cărui existență fusese prezisă cu o jumătate de secol în urmă. Evenimentul a creat o mare vâlvă, mai ales că bosonul Higgs devenise celebru fiind numit „particula lui Dumnezeu”, din moment ce cu ajutorul lui putea fi explicat felul în care particulele de materie dobândeau masă – era privit ca un „creator” al materiei. Miza reală a descoperirii era confirmarea și completarea Modelului Standard, cel care descrie sistematic ansamblul particulelor cunoscute pe baza teoriilor actuale din fizică. Urmărind deopotrivă căile care au dus la „inventarea” bosonului Higgs (deducerea teoretică a existenței sale) și aventura descoperirii lui experimentale, cartea lui Jim Baggott e o introducere clară și intuitivă în problemele fundamentale ale fizicii moderne.

cum sa cresti un copil inteligentDawson, Peg; Guare, Richard. Cum să crești un copil inteligent și de succes / Peg Dawson, Richard Guare; trad. GabrielaTrășculescu. – București: Litera, 2016. – 512p.

Copilul tău, deși inteligent, are mereu dificultăți cu sarcinile zilnice, precum redactarea temelor pentru școală sau curățenia în camera proprie? Dezamăgirile și furia îl fac să-și piardă mai ușor echilibrul decât alți copii? Nu știe să se descurce în situații sociale noi? Cele mai recente descoperiri științifice arată că mulți copii de fapt inteligenți nu își pot exploata adevăratul potențial pentru că funcțiile lor executive nu sunt pe deplin dezvoltate. Cu ajutorul programului revoluționar al celor doi autori, renumiți psihologi, poți identifica punctele forte și pe cele slabe ale copilului tău cu vârsta între 4 și 14 ani și să pui în aplicare împreună cu el tehnici pentru consolidarea funcțiilor executive atât în plan școlar, cât și în plan social și comportamental. Îl vei putea astfel ajuta să facă față cerințelor specifice perioadei copilăriei și să răstoarne tiparul negativ și alarmant al ramânerii în urmă la școală, al destrămării prieteniilor și, în general, al pierderii ritmului față de cei de vârsta lui. Dezvoltarea în copilărie și adolescență a funcțiilor executive pune, totodată, bazele reușitei de mai târziu, căci aceste abilități joacă un rol crucial și în viața de adult, ele reprezentând, practic, cheia succesului în orice domeniu.

antrenament pentru memorieMichelon, Pascale. Antrenament pentru memorie / dr. Pascale Michelon; trad.: Graal Soft. – București: Litera, 2017. – 192p.

Antrenament pentru memorie este primul ghid vizual care te va ajuta să îți îmbunătățești puterea de memorare și de aducere aminte. Este un curs complet de dezvoltare a memoriei în toate zonele de interes. Plin de exerciții simple, dar ingenioase, volumul dat este un program amuzant și antrenant care te ajută să îți crești puterea de memorare, să nu mai uiți și să îți îmbunătățești agilitatea mentală generală. Include o gamă de tehnici dovedite pentru a te ajuta să memorezi liste, zile de naștere, nume și chipuri, plus strategii ușor de învățat pentru a contracara lapsusurile. Oferă teste la începutul și al finalul capitolelor ca să îți poți monitoriza evoluția pe parcurs. Autoarea este dr. Pascale Michelon, profesor de științe cognitive la Washington University și fondatoare a The Memory Practice, o companie dedicată sănătății creierului. Antrenament pentru memorie te va ajuta să răspunzi solicitărilor vieții moderne, garantându-ți creșterea puterii de a-ți reaminti și îmbunătățirea performanțelor.

creierulEagleman, David. Creierul: povestea noastră / David Eagleman; trad.: Elena Ciocoiu. – București: Humanitas, 2018. – 226p.

Închis în tăcerea și întunericul propriului craniu, creierul ne țese povestea realității și a identității care ne definesc. Renumitul specialist în neuroștiințe David Eagleman ne poartă într-o inedită călătorie în care vom descoperi alcătuirea misterioasă a existenței umane. Ce este realitatea? Cine ești „tu”? cum iei decizii? De ce are nevoie creierul tău de alți oameni? În ce fel poate schimba tehnologia omul așa cum îl cunoaștem? Pe parcursul cercetării sale, Eagleman ne călăuzește prin lumea sporturilor extreme, a criminalității, a expresiilor faciale, a neurochirurgiei, a intuiției, a roboticii și a căutării nemuririi. Vom putea afla astfel povestea felului în care viața ne modelează creierul și a felului în care creierul ne modelează viața.

puncte de presiuneFriedman, George. Puncte de presiune / George Friedman; trad.: Corina Hădăreanu. – București: Litera, 2016. – 335p.

Cu o precizie remarcabilă, George Friedman a prognozat tendinţe viitoare în politica, tehnologia, cultura şi demografia globală. În Puncte de tresiune, Friedman se concentrează asupra Europei – centrul cultural şi de putere în ultimele cinci secole… până acum. Analizând cele mai instabile, imprevizibile şi fascinante linii de graniţă ale Europei şi Rusiei – şi liniile de falie care au existat vreme de secole şi care au fost motivul a numeroase războaie catastrofale – Friedman scoate în evidenţă, într-o modalitate inedită, punctele de presiune care au început din nou să cedeze.  Uniunea Europeană de astăzi a fost construită în mare parte pentru a aduce la minimum tensiunile geopolitice care au sfâşiat continentul de-a lungul istoriei. După cum demonstrează Friedman, folosindu-se de o bogată analiză istorică şi culturală, acest model a început să îşi arate limitele. Puncte de presiune relatează istoria vie a Europei și explică, cu multă claritate, care sunt cele mai volatile regiuni ale acesteia: teritoriul agitat şi mereu în schimbare dintre Occident şi Rusia (o zonă mare care include, în prezent, Ucraina, Belarus şi Lituania); vechea linie de graniţă dintre Germania şi Franţa şi zona Mediteranei, care este leagănul iudaismului şi al creştinismului şi care a devenit un centru al vieţii islamice. Din paginile scrise de Friedman se desprinde o imagine clară a regiunilor şi ţărilor, iar istoria începe să se contureze precis. Puncte de presiune este o analiză cuprinzătoare a Europei moderne, a trecutului său remarcabil şi a faliilor care s-au trezit la viaţă şi care vor fi fundamentale în viitorul apropiat. Aceasta este cea mai oportună şi, până la urmă, cea mai fascinantă carte a lui Friedman.

alimentatia pentru un creier sanatosPerlmutter, David. Alimentația pentru un creier sănătos / Kristin Loberg; trad.: Andreea Rosemarie Lutic. – București: Litera, 2016. – 384p.

Copilul dumneavoastră are ADHD sau autism? Suferiți de astm, oboseală cronică, depresie și anxietate, insomnii, hipertensiune arterială? Potrivit celor mai recente studii științifice, flora intestinală ne afectează starea de spirit, libidoul, metabolismul, imunitatea și chiar percepția asupra lumii și claritatea gândirii; contribuie la faptul că dacă suntem grași sau zvelți, energici sau apatici și poate fi considerată un organ în adevăratul sens al cuvântului, jucând un rol la fel de important, în ce privește starea de sănătate, ca inima, plămânii, ficatul și creierul. Autorul ne arată că nici un remediu farmaceutic nu se poate compara cu alimentația în ceea ce privește controlul bacteriilor intestinale, recomandând o dietă și un program simplu în șase pași pentru resetarea și reînnoirea microbiomului, care vor face minuni în tratamentul a numeroase afecțiuni neurologice, de la autism la Alzheimer și scleroza multiplă.

siajul mortiiLarson, Erik. Siajul morții. Ultima călătorie a navei Lusitania / Erik Larson; trad.: Anca Simitopol. – București: Litera, 2016. – 511p.

Pe 1 mai 1915, când Primul Război Mondial intra în cea de a zecea sa lună, un transoceanic de linie luxos, la fel de bogat decorat ca un conac englezesc de țară, pleca din New York cu destinația Liverpool, având la bord un număr record de copii. În rândurile pasagerilor domnea o surprinzătoare stare de bună dispoziție, deși Germania declarase că apele din jurul Marii Britanii constituiau o zonă de război. Luni de zile, submarinele germane semănaseră teroarea în Atlanticul de Nord. Dar Lusitania era unul dintre marile transatlantice ale epocii, cel mai rapid vapor de linie aflat în serviciu, iar căpitanul ei, William Thomas Turner, avea o încredere de nestrămutat în regulile stricte ale războiului purtat de gentlemani, care feriseră, vreme de un secol, vasele civice de orice atac. Este o poveste pe care mulți dintre noi cred că o cunosc, fără a o ști cu adevărat, iar Erik Larson ne-o readuce în atenție plină de suspans, schimbând rolurile între vânător și vânat, în timp ce descrie un tablou mai general al Americii la apogeul Erei Progresului. Plină de strălucire și de emoție, Siajul morții aduce la viață o distribuție de personaje evocatoare, de la faimosul librar din Boston Charles Lauriat, la pionera din domeniul arhitecturii Theodate Pope și la președintele Woodrow Wilson, un om sufocat de suferință și îngrozit de perspectiva unui război mondial. Siajul morții surprinde drama pură și puterea emoțională a unui dezastru ale cărui detalii intime și înțeles real riscau să rămână pierdute în negurile istoriei.

euroStiglitz, Joseph E.. Euro: cum amenință moneda comună viitorul Europei / Joseph E. Stiglitz; trad.: Robert Dobre. – București: Publica, 2016. – 586p.

În Euro, Joseph E. Stiglitz demontează opinia consensuală predominantă, contrazicând susținătorii austerității și oferind o serie de planuri care pot salva continentul european, dar și întreaga lume de continuarea devastării. Considerată de arhitecții săi ca fiind o pârghie care va uni Europa și va aduce prosperitate, moneda euro a făcut exact contrariul. Așa cum susține Stiglitz foarte convingător, criza a scos la suprafață defectele euro. Stagnarea Europei, precum și perspectivele sumbre reprezintă rezultatul direct al provocărilor existenței unui grup divers de țări cu o monedă comună – euro a fost defect din naștere, integrarea economică fiind depășită de cea politică. Stiglitz ne arată modul în care structura actuală conduce mai degrabă la divergență decât la convergență. Întrebarea care se pune este: poate fi salvat euro? Autorul dezvăluie faptul că Banca Centrală Europeană a primit mandatul limitat și greșit de a ținti doar inflația și explică modul în care politicile aplicate de zona euro, mai ales cele referitoare la țările lovite de criză, au accentuat și mai mult greșelile proiectului. În plus, Stiglitz subliniază trei moduri posibile de a merge mai departe: reforme fundamentale ale structurii zonei euro și ale politicilor impuse țărilor membre; oprirea bine controlată a experimentului euro; un sistem nou și îndrăzneț, denumit „euro flexibil”.

gafe straluciteLivio, Mario. Gafe strălucite – De la Darwin la Einstein: greșeli colosale ale unor mari savanți, care ne-au schimbat perspectiva asupra vieții și universului / Mario Livio; trad.: Florin Sicoie. – București: Humanitas, 2016. – 359p.

Ce îi deosebește pe marii savanți de ceilalți oameni de știință nu sunt doar succesele, ci și eșecurile. Darwin, Kelvin, Pauling, Hoyle și Einstein au comis „gafe strălucite”, nu simple erori, pentru că în spatele lor se ascund probleme care au împins cunoașterea „cu spatele la perete”, iar de aici au apărut noi perspective asupra lumii. Deși cartea de față se referă la unele dintre eforturile cele mai remarcabile de a înțelege viața și cosmosul, ea se preocupă mai mult de călătorie decât de destinație. Cartea lui Mario Livio dezvăluie momente critice din istoria științei și ne apropie de figurile marilor savanți – oameni, și ei, supuși fatalmente greșelii.

Moiseev Marta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s