Ștefan cel Mare – Mare Voievod al Neamului Românesc

Seară literar-artistică


    Pe 2 iulie 2014 la Brigada nr.2 de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare” din sectorul Buiucani a avut loc o seară literar-artistică, consacrată comemorării celor 510 ani de la moartea Marelui Voievod al Neamului Românesc – Ștefan cel Mare și Sfânt.
   Al treilea an Filiala Târgoviște organizează la această Brigadă manifestări de comemorare a trecerii la cele veșnice a Domnitorului Ștefan cel Mare. 

   În acea zi de 2 iulie 1504 „prea Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mânăstirea lui de la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toți ca pe un părinte al său…” scria cronicarul Grigore Ureche.
   În cursul domniei sale de 47 de ani, cea mai lungă și neobișnuită pentru acele vremi, Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini puternici – Imperiul Otoman, Regatul Poloniei, Regatul Ungariei, Ștefan cel Mare și armata sa, în care intrau toate grupurile sociale de atunci, a știut să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale printre țările europene.
    Papa Sixtius al IV-lea la numit „Athleta Christi”, adică Atletul lui Cristos, un sprijin și un apărător al creștinismului în această parte a lumii. De-a lungul secolelor, poporul nu l-a uitat, ci l-a cântat în balade și îl cântă și azi: „Ștefan Vodă, Domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare”.
   După acest cuvânt introductiv, am prezentat învitații acestei seri literar-artistice: scriitorul Valeriu Țurcanu, Liliana Juc, șef oficiu copii, Filiala Târgoviște, Natalia Sâmboteanu, asistent social de la Centrul Comunitar pentru Copii și Tineri „Vatra”, însoțită de copii, Viorica Zatâc, pedagog-organizator de la Centrul Comunitar pentru Copii și Tineri „Eurica”, părinții, rudele copiilor, care au manifestat dorință să vină în vizită la Brigada nr.2 de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare”. 
   În discursul său, scriitorul și dramaturgul Valeriu Țurcanu, care lucrează asupra unui roman despre Ștefan cel Mare, întitulat „Ștefan cel mare. Întoarcearea”, a explicat audienții cât de important este să ne întoarcem la tradiții, la demnitate, să cunoaștem personalitățile neamului nostru, cea mai importantă fiind Ștefan cel Mare, canonizat și trecut în rândul sfinților. „Eu am studiat o pagină mai puțin cunoscută a vieții sale, și anume, tinerețea lui Ștefan cel Mare, care a rămas orfan de tată, tatăl său, Bogdan al II, Domnitor al Moldovei, fiind omorât de fratele său, Aron, care i-a luat tronul, iar Ștefan, rămas numai cu mamă, doamna Oltea, a fost fugar mai mulți ani. A ajuns Domn al Moldovei și a fost ales de popor pe câmpia Direptății din Suceava în primăvara anului 1457. Anume acea săptămână de dinaintea Paștelui, foarte importantă pentru destinele Moldovei, constituie subiectul romanului meu”. 
   Romanul este în curs de apariție și, desigur, scriitorul îl va lansa și la Brigada nr. 2 de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare”, iar ostașii acestei brigăzi vor fi printre primii cititori. 
    Doamna Liliana Juc, șef oficiu copii la Filiala Târgoviște a prezentat ostașilor o expoziție de cărți despre viața și faptele mărețe ale lui Ștefan cel Mare: cărți de istorie, romane, opere literare, cărți de legende etc.

    A urmat un recital de versuri, însoțit de cântece și dansuri. Au evoluat: Tîganovschi Andreea (cl.III, Liceul „Liviu Deleanu”, beneficiară a Centrului „Vatra”), care a interpretat un cântec în limba spaniolă, apoi cu colegul ei de la același liceu, Iulian Nicolau, au dansat „Cia-cia-cia” și un vals. Fana Dimitra, eleva cl V (Liceul „Dante Alighieri”, beneficiara Centrului „Vatra”) a recitat un fragment din poezia „Muma lui Ștefan cel Mare” de Dumitru Bolintineanu. Un dans țigănesc a fost interpretat de tinerii Garpaniuc Valeria și Ștefan Ciobanu. Poezia „Imn lui Ștefan cel Mare” de Vasile Alecsandri a fost declamată de Țurcan Cătălina și Boboc Diana (eleve, beneficiare a Centrului „Eurica”). 

Studentul anului IV de la Colegiul de Construcție, Batâr Valeriu a interpretat la chitară o melodie a formației „Metallica”, apoi în duet cu Andreea Țîganovschi au cântat „Cât trăim pe-acest pământ”. Mulți dintre cei prezenți la manifestare au cântat împreună cu interpreții frumosul și emoționantul cântec după versurile lui Nicolae Dabija.
   Spre sfârșit, căpitanul Ecaterina Bodrug, responsabilă de manifestările culturale de la Brigada nr.2 de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare”, a mulțumit Filialei Târgoviște și tuturor participanților care au evoluat în cadrul programului.
   Domnul Valeriu Șaremet, căpitan interimar al Brigăzii nr.2 de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare”, a accentuat asupra faptului că sunt binevenite aceste întâlniri cu scriitorii, care contribuie la o mai bună cunoaștere a vieții și faptelor Marelui Voievod Ștefan cel Mare, la fel sunt așteptate aceste întâlniri de suflet, cum a fost cea de astăzi, care duc la formarea unor relații armonioase cu societatea civilă. 
   Domnul Valeriu Șaremet a mulțumit tuturor și a înmânat Diplome tuturor celor care au organizat și evoluat în cadrul serii literar-artistice în memoria Domnitorului Ștefan cel Mare.



Larisa Ungureanu,
Șef manifestări culturale, Filiala Târgoviște

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s