Valorile şi priorităţile familiei contemporane

Masă rotundă
  
   Masa rotundă a fost organizată cu prilejul Zilei Internaţionale a Familieişi s-a desfăşurat la Centrul Comunitarpentru Copii şi Tineri Vatra. Au participat: colaboratorii CCCT Vatra, copii – beneficiarii Centrului, părinţi şi bunicuţe.
   Cu un cuvânt de deschidere a venit doamna Maria Sanduleac, pedagog organizator de la CCCT Vatra, care a vorbit despe importanţa acestei sărbători, despre familia care este cea mai valoroasă celulă a societăţii. Dumneaei a menţionat că de serviciile Centrului beneficiază circa 400 copii, care provin din diverse familii: familii cu ambii părinţi, familii cu părinţi divorţaţi, familii cu un părinte sau ambii părinţi plecaţi peste hotare, familii monoparentale. Vârstele copiilor 7 – 12 – 15 ani. Copiii sunt de etnii diferite. Toţi ei îşi găsesc la Centru ocupaţii după plac, parctipă la diverse activităţi, Centrul devenind pentru mulţi din ei un fel de familie.
  

Doamna Irina Balan, asistentă socială la CCCT Vatra, a prezentat un poster întitulat Valori şi priorităţi în familia contemporană, unde a vorbit cu lux de amănunte despre felul cum sunt împărţite în prezent valorile şi priorităţie în familie, care sunt valorile materiale şi cele spirituale. Posterul a exprimat foarte convingător prioritatea valorilor. Care sunt mai importante: valorile materiale sau cele spirituale?

    În continuare pe marginea acestui subiect a vorbit doamna

Larisa Ungureanu, moderatoarea acestei mese rotunde, care s-a referit la rezultatele unui chestionar pe marginea subiectului disuctat: Valori şi priorităţi în familia contemporană. Chestionarul s-a efectuat atât în rândul părnţilor (vârsta 34 – 45 ani), cât şi al copiilor (vârsta 9 – 14 ani). În marea lor majoritate, răspunsurile părinţilor şi a copiilor au coincis,cum ar fi necesitatea apartamentului (casă de locuit), cartea, biserica (credinţa), afacere proprie, îmbrăcămonte/încălţăminte, călătoriile turistice. Cât priveşte telefonul mobil, copiii îi acordă mai multă prioritate comparativ cu părinţii, la fel un loc important pe scara valorilor spirituale pentru copii îl ocupă teatrele, muzeele, întâlnirile cu artiştii, scriitorii, oameni celebri. Şi părinţii, şi copiii consideră că ambele valori, atât spirituale, cât şi cele materiale sunt prioritareîn familie, fiindcă ele aduc armonie şi înţelegere. La întrebarea Ce este important în relaţiile dintre membrii familiei, atât părinţii, cât şi copiii au specificat că important este dragostea, respectul, grija unora faţă de alţii, toleranţa, răbdarea, iertarea (părinţii), prietenia, ajutorul, încrederea, sentimentul bucuriei (copiii).

    În cadrul Mesei rotunde şi-au expus punctele de vedere asupra subiectului discutat părinţii: Angela Eşanu, Dumbravă Dorina, Taraburcă Svetlana, Cernobrociuc I., Sorocean Vergilia, Iaviţă Marina, Deliu A, – bunicuţă ş.a.
    În încheiere, mai mulţi copii au venit cu un recital de poezie consacrat familiei, vrând prin aceasta să-şi exprime dragostea pentru părinţi, dorinţa de a avea o familie puternică şi iubitoare. Jancă Andreea, Fulga Daria, Gaiber Arina, Fană Dimitra ş.a. au recitat poeziile: Veniţi, părinţi, acasă, Copilul către părinţi, Familia, Rugăciune pentru părinţi.
Cu tata şi cu mama
Pâinea-i ca un soare,
Cu tata şi cu mama
Viaţa-i sărbătoare” – acesta  a fost mesajul copiilor la încheierea Mesei rotunde dedicate Familiei

Larisa Ungureanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s